Principală » 2012 » Ianuarie » 14 » Tractorul U650 caracteristici si fiabilitate
11:41 PM
Tractorul U650 caracteristici si fiabilitate

Desi constructia de tractoare in tara noastra a inceput mai tarziu decat in alte tari, in martie 1965, la Targul International de Masini si Utilaje de la Leipzig, tractorul U650 fabricat in Romania, la Brasov, castiga medalia de aur.

Tractorul U650 a fost facut de Uzina Tractorul Brasov (UTB), primul proiect fiind realizat in anul 1960 in conceptie complet romaneasca. In 1963 incepe fabricatia in serie a acestui tractor. In 1968 – 1976 se diversifica familia tractorului U650. Cu toate ca au mai fost si alte tractoare facute inaintea acestuia de UTB, acesta este primul de calitate superioara.

tractorul u650, tractor romanesc universal

 

Tractorul U650 nu este unul pretentios in exploatare si este usor de intretinut. Acesta a fost fabricat foarte mult timp, peste patru decenii. In prezent, se gasesc in Romania peste 150000 exemplare de acest tip, unele de 20 – 25 ani si inca in functiune. Romania exporta peste 70 % din productia de tractoare in peste 100 de tari ca: SUA, Japonia, Franta, Germania, Italia, etc., astfel, in acea perioada Romania ajungea printre primele patru tari din lume ca exportatoare de tractoare.

Cu toate ca in perioada de varf se construiau 30000 – 40000 de tractoare pe an, din pacate, dupa 1989 s-a ajuns sa se fabrice din ce in ce mai putine tractoare. Industria Romaniei a ajuns sa nu mai valoreze nimic si de aceea fabricarea de tractoare u650 a scazut de 8 – 10 ori. Cu acestea productie nu mai putea satisface nici macar piata noastra. O crestere s-a realizat atunci cand guvernul a acordat o subventie de 50 % celor care vroiau sa le cumpere. Cu toate acestea tractorul U650 a avut un mare impact pe piata agricola, el fiind si in ziua de astazi foarte cautat si cumparat.

Caracteristici tehnice ale tractorului U650 lansat pe piata in ultimii ani:

- 65 CP, motor cu patru cilindrii, 1800 RPM, racire cu apa, filtru de aer cu baie de ulei;

- toba de esapament este verticala;

- instalatie hidraulica cu mecanism hidraulic monobloc, avand distribuitor hidraulic si patru cuple hidraulice; debitul maxim este de 41 l/min.;

- are o cutie de viteze cu 12 viteze, dintre care 10 de mers inainte si 2 de mers inapoi;

- priza, independenta si sincrona, de putere cu 540 RPM;

- osia din fata este reglabila cu sapte trepte;

- prezinta bara de tractiune cu gauri;

- cupla automata de remorcare;

- mecanism de suspendare categoria a-II-a;

- prevazut cu servodirectie;

- are scaun regalabil cu arcuri si amortizor;

- instalatie electrica de 12 V;

- dispozitiv de tractiune fata, cu bolt;

- dispozitiv de tractiune spate, cu bara de tractiune;

- frana de serviciu cu discuri;

- ambreiaj uscat de 13 inch;

- roti fata de 6,5 x 20 inch;

- roti spate 14 x 38 inch;

- raza minima de viraj 3,40 m;

- transmisie centrala.

Tractor U650 este un tractor universal, pe roti pentru lucrari agricole si pentru transport. Are motor Diesel de 47,8 kW la 1800 rot / min cu injectie directa si pornire  electrica. Cu ajutorul servomecanismului hidraulic al directiei efortul depus de tractor este minim. Masa tractorului U650 cu tot cu cabina este de 3620 kg. Lungimea tractorului este de 4070 mm si inaltimea de 2630 mm.

Cotele de gabarit ale tractorului U650:

- ecartament roti din fata: 1320 … 1970 mm;

- ecartament roti din spate: 1400 … 2050 mm;

- distanta intre puntea din fata si puntea din spate: 2430 mm;

- inaltimea tractorului fara cabina: 1900 mm.

S.C. Uzina Tractorul Brasov S.A. a prezentat in 2004 noile tipuri de tractoare, ele au un desing modern, mai sofisticat, dar si mai pretentios. Trebuie sa se aiba in vedere o intretinere mai riguroasa si sa fie utilizate de oameni care au un grad mai mare de calificare in acest domaniu. Tractorul U650 este inlocuit de noua varanta cu patru cilindrii de 68 CP.

Vizualizări: 1015 | Adăugat de: admindany | Tag-uri: Tractorul U650 caracteristici si fi | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Logare ]