Principală » 2012 » Mai » 13 » Transformarea greco-catolicilor în grecotei Basesti maramures
6:19 PM
Transformarea greco-catolicilor în grecotei Basesti maramures
Din decembrie ’89 până în prezent, Statul român, adică aparatul ăla represiv, format din puterea politică, administrativă şi judecătorească a fost pe mai toate planurile un boschetar contravenţional, un infractor periculos, o sculă cu dizabilităţi, o gaşcă de vânduţi şi de profitori. Dovadă e faptul că după 20 de ani de democraţie ne merge mai prost decât în vremea dictaturii şi incomparabil mai prost decât în vremea regalităţii, în timp ce toate statele din  Europa (cu excepţia Albaniei şi a Republicii Moldova) o duc mult mai bine decât noi.
Motivele sunt multe, dar voi puncta doar câteva dintr ele: indivizii care au ajuns să ne conducă nu şi-au putut scoate din cuget şi simţiri microbul comunismului, nu ştiu să facă nimic bine decât propagandă, cuplând toată puterea motorului la claxon; au refuzat sistematic şi agresiv alimentându-şi zilnic erupţiile de nesimţire, iar cei trei care au speriat Vestul, Iliescu, Constantinescu şi Băsescu consideră proprietatea, mai cu seamă cea a Bisericii greco-catolice, un moft, o bagotelă.
Din păcate nu doar majoritatea celor care fac parte din mecanismul de învrăjbire şi oprimare a poporului popor au făcut pactul cu diavolul şi cu capii bisericilor, evident cu excepţiile care întăresc drăcovenia.
Am în faţă memoriul pe care l-a trimis „Preafericirii Sale, Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major al Bisericii Greco – Catolice Române”, primarul comunei Băseşti, dr. Ioan Călăuz, cel care a reuşit să ridice o mănăstire lângă Teiul Unirii, pe moşia lui George Pop de Băseşti, o Biserică greco-catolică şi o casă parohială, dar şi cel care a fost ales primar de fiecare dată, din primul tur de scrutin.
M-am oprit asupra
câtorva paragrafe din acest memoriu:
Am considerat întotdeauna că Biserica noastră Greco-Catoloică îşi poate motiva existenţa şi se poate relansa în societatea românească şi în lume bazându-se pe două aspecte: pe martiriul celor 12 episcopi ai noştri şi pe simbolurile românismului: Simion Bârnuţiu, Avram Iancu, Gh. Pop de Băseşti, Vasile Lucaciu, Iuliu Maniu, Corneliu Coposu etc. Această credinţă m-a animat şi m-a călăuzit constant.
În 1999 s-a oficiat la Băseşti prima liturghie Greco-Catolică după 50 de ani de communism. Urmările nu au fost puţine: scrisori de ameninţare la adresa mea şi a familiei, miting la primărie, sechestrarea primăriei pentru a mă împiedica să intru înăuntru, tentativa de a da foc casei (articole din presă ataşate), candidarea preotului ortodox la alegerile de primar din 2000 susţinut de episcopul vicar al Clujului, Irineu Bistriţeanul, originar din Băseşti şi episcopul Iustin Sigheteanu de Maramureş. Cu toate acestea, deşi la acea vreme nu reprezentam mai mult de 10% greco-catolici, am câştigat alegerile din primul tur (este un mare paradox!) şi proiectele au continuat.
În ziua alegerilor din 2004, episcopul vicar al Clujului, Irineu Bistriţeanu, a venit în Băseşti pentru a determina lumea să iasă la vot şi să voteze împotriva mea. Lumea a ieşit, a votat, dar în aşa fel încât am ieşit iar din primul tur. Văzând că nu mă pot învinge prin denigrări şi prin vot, episcopul Irineu, originar din Băseşti şi episcopul Andreicuţ de Alba Iulia, originar din Oarţa de Sus (sat la 3 km de Băseşti) pentru a mă împiedica să mă ocup de dezvoltarea parohiilor greco-catolice din zona lor de origine, au adoptat o altă strategi, astfel că în data de 20.01.2005 am fost căutat acasă de preotul ortodox originar din Băseşti, Petian Mihai, care a venit cu un mesaj de la cei doi episcopi şi anume: în schimbul renunţării la proiectul de mănăstire şi la implicarea mea în zonă, mi s-a promis o licenţă în teologie ortodoxă în termen de un an (ţinând cont că mai am deja două licenţe) şi să-mi aleg ce-mi doresc: orice parohie, orice centru universitar, tot ce poate oferi biserica ortodoxă, iar răspunsul trebuia dat într-o lună. Nu am aşteptat o lună, le-am dat răspunsul imediat: „Accept, dar vreau să predeau istoria Bisericii Greco-Catolice.”
Preafericirea Vostră, v-am spus toate aceste lucruri nu pentru a mă lăuda şi a-mi face un titlu de glorie, ci pur şi simplu pentru că după 12 ani de luptă, de sacrificii, de umilinţe, de punere nu de puţine ori la zidul infamiei, eu şi familia mea care am fost motorul dezvoltării bisericii noastre în zonă trăim cel mai mare paradox: tot ce nu au reuşit să facă de mai bine de 10 ani reprezentanţii bisericii ortodoxe descrişi mai
înainte, prin toate mijloacele, se realizează acum din interiorul bisericii noastre. După venirea la Băseşti a preotului Chindriş Ştefan, cu sprijinul Episcopiei de Maramureş, parohia din Băseşti este în pericol de a se desfiinţa, ajungându-se astfel ca dintr-o biserică plină, să mai fie frecventată de doar câţiva credincioşi. Deşi ceea ce se întâmplă la Băseşti este împotriva oricărei logici umane, refuz să accept existenţa unor forţe oculte care încearcă distrugerea din interior a simbolurilor noastre printre care şi Băseştiul (uneori sunt vehiculate şi astfel de idei).

În numărul viitor am să vă spun eu ce se întâmplă din ceea ce primarul, dr. Ioan Călăuz, refuză să creadă că se poate întâmpla.
Vizualizări: 228 | Adăugat de: admindany | Tag-uri: basesti, Transformarea greco-catolicilor în | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Logare ]